De ce are o importanţă critică folosirea uleiului de motor corespunzător?

Odată cu creşterea numărului de tipuri de motor se înmulţesc şi cerinţele. Tehnologia nouă, performanţa ridicată a motorului, diferitele condiţii de conducere diferite şi medii de funcţionare, perioadele de schimb de ulei extinse – toate au o influenţă semnificativă asupra criteriilor la care trebuie să răspundă uleiul de motor.

Fiecare motor are nevoie de un lubrifiant adecvat. Dacă alegem un ulei de motor necorespunzător, efectele dăunătoare ale acestuia vor apărea doar mult mai târziu şi vor putea fi remediate numai prin reparaţii costisitoare. Folosirea unui ulei de motor corespunzător poate contribui de asemenea la economisirea carburantului, la prevenirea defecţiunilor motorului şi poate asigura o durată de viaţă mai mare a catalizatorilor.

CUM SĂ ALEGEM ULEIUL CORESPUNZĂTOR?

Manualul de serviciu al automobilului specifică lubrifiantul ideal pentru motorul acestuia. În acest document fabricantul defineşte criteriile de aplicat la alegerea specificaţiei şi viscozităţii uleiului. În momentul în care alegem lubrifiantul corect, trebuie să ne concentrăm, în afară de cerinţele generale, şi asupra criteriilor prescrise de fabricant pentru alegerea uleiului adecvat şi nu putem utiliza decât un ulei cu calitatea stabilită (sau superioară acesteia). Evident, uleiul de motor corespunzător este independent de marcă, de vreme ce uleiul de motor trebuie să satisfacă standardele tehnice prevăzute de fabricant.

×